Atunci când copiii învaţă că fericirea nu constă în ceea ce o persoana are, ci în ceea ce este.
Atunci când învaţă că a dărui şi a ierta sunt atitudini mai înălţătoare decât a lua şi a se răzbuna.
Atunci când învaţă că suferinţa nu scade o dată cu auto-compasiunea, ci se depăşeşte cu hotărâre interioară şi forţă spirituală.
Atunci când învaţă că nu pot controla lumea ce îi înconjoară, dar că sunt învăţătorii sufletelor lor.
Atunci când învaţă că relaţiile se îmbunătăţesc atunci când se pune mai mult preţ pe prietenie decât pe propriul ego, pe compromis decât pe orgoliu, pe a asculta decât a da sfaturi.
Atunci când învaţă să nu urască o persoană de a cărei noutate se tem, ci să se teamă de acest tip de ură.
Atunci când învaţă că există o plăcere în capacitatea de a-i motiva pe alţii şi nu în falsa capacitate de a umili.
Atunci când învaţă că elogiul celor din jur este măgulitor, dar este fără sens atunci când nu este însoţit de respectul de sine.
Atunci când învaţă că valoarea vieţii se măsoară mai bine nu prin anii dedicaţi acumulării de bunuri, ci prin momentele dedicate dăruirii de sine, oferind înţelepciune, dând speranţă, ştergând lacrimi şi emoţionând inima.
Atunci când învaţă că frumuseţea unei persoane nu se vede cu ochiul liber, ci cu inima, şi că, deşi timpul ne poate distruge forţa interioară, ne poate totodată îmbunătăţi caracterul şi felul de a privi lucrurile.
Atunci când învaţă să se abţină să judece, conştientizând că toţi oamenii au calităţi şi defecte şi că „apariţia” acestora depinde de ajutorul său real făcut de unii.
Atunci când învaţă că fiecăruia i s-a dat darul de a avea un SINE unic şi că sensul vieţii este de a împărţii acest dar cu lumea întreagă.
Atunci când copiii învaţă aceste deziderante deja nu mai sunt copii! Sunt o binecuvântare pentru cei ce-i vor cunoaşte şi modele de referinţă pentru lumea întreagă.
David R. Weatherford
Live your life! 