De ce este atât de greu să ai prieteni adevăraţi?

Poate pentru că tot timpul căutăm ceea ce nu am putea avea. Tatăl meu mi-a zis odată, când eram mic: „Fiule, prietenii se numără pe degetele de la mâini şi, de multe ori, tot îţi mai rămân degete.” De atunci mă întreb întruna: care or fi adevăraţii mei prieteni?

Poate că trebuie să nu am încredere în nimeni din cei pe care i-am cunoscut? Nu știu cum să aflu care sunt adevărații mei prieteni.

 

Or fi cei care mă caută să ieșim împreună sau cei care mă trezesc când dorm?

Or fi cei care mă sprijină când sunt trist sau cei care mă fac să-mi văd greșelile, chiar dacă nu-mi sunt pe plac?

Or fi cei care mă felicită de ziua mea de naștere și care sărbătoresc cu mine toată noaptea sau cei care cu un simplu telefon mă fac să mă simt mai bine?

Or fi cei care sunt acolo oricând am nevoie de ei, sau cei care, în ciuda absenței lor, m-au iubit cel mai mult?

Oare sunt cei cărora le povestesc despre iubirile mele în secret, sau cei cu care fac pe grozavul ca un mare cuceritor fără nici un temei?

Cei care îmi spun că totul este bine sau cei care mă contrazic și mă fac să văd răul?

Cei care îmi împrumută bani când am nevoie, sau cei care mă refuză știind cum am de gând să-i folosesc?

Cei care mă salută și mă strâng în brațe când mă văd sau cei care mă primesc cu un surâs și cu o sinceră strângere de mână?

Cei care îmi răspund la tot ce-i întreb sau cei care, fără să le-o cer, plâng cu mine pentru ce li s-a întâmplat?

Cei care îmi spun că mă iubesc sau cei care cu un zâmbet, transmit mult mai mult decât atât?

Cei cu care nu mă cert niciodată sau cei cu care mă supăr câteodata?

Adevărul este că pot exista o mulțime de feluri de prieteni; dar eu contez pe cei care, deşi cunosc sentimentele mele, gândurile mele, imaginaţia mea, bucuriile mele, reuşitele şi eşecurile mele, au încredere în mine şi, mai ales, mă acceptă aşa cum sunt, fără raţionamente şi reproşuri; care pur şi simplu spun…uite, cel de acolo este PRIETENUL meu.